Istoric

În componența comunei Băița intră 11 sate, majoritatea cu o vechime apreciabilă. Atestarea documentară a acestora este doar un punct de reper, pentru că existența unor comunități umane în zonă datează din preistorie.Dintre satele comunei, Băița este primul amintit în documentele medievale, la 1364. Băița (Bulzzy) este atestată la această dată, împreună cu satele Bobîlna și Rapoltu Mare, localități cu izvoare minerale, aflate în zonă. Băița a fost în perioada evului mediu și în epoca modernă un important târgușor de munte și centru minier.
Importante date despre satele comunei Băița avem din Urbariul Domeniului Cetății Șiria, din anul 1525. Cetatea Șiriei e pomenită pentru prima dată la 1391, sub nume de castrum. În 1439 regele Albert donează cetatea, împreună cu 110 sate, despotului sîrb Gheorghe Brancovici. La 1444 acesta o donează împreună cu domeniul, lui Iancu de Hunedoara pentru că a cheltuit multe mii de florini pentru eliberarea Serbiei și Albaniei de sub puterea turcească. La 1451 Iancu de Hunedoara, luând în considerare meritele lui Moga, voievodul Hălmagiului, l-a întărit pe acesta în voievodatul Kapolna, Hălmagiu și Băița pe care împreună cu fiii săi Mihail și Sandrin l-a avut și până aici. În 1514, cetatea Șiriei a căzut în mâinile răsculaților lui Doja, care au cuprins și Lipova și Șoimoșul . Urbariul Cetății Șiria din 1525 este deosebit de important, înainte de toate prin vechimea lui și prin faptul că se numără printre primele documente de acest fel privind teritoriul țării noastre. Între cele 121 de localități înscrise în acest document, în majoritate românești (din fostul comitat al Zarandului) figurează și satele comunei Băița. Astfel, printre cei 2037 supuși, în majoritate iobagi, la capitolul libertini sunt amintite 4 persoane – păsărari – din Ormindea, 2 din Mihăileni și 3 din Grohot. Localitatea Băița ( Kys Banyah ) deși este înscrisă în Urbariu numai cu 11 iobagi și 2 jeleri, e calificată totuși ,,oppidum”. În cadrul Domeniului Cetății Șiria se pot distinge anumite subdiviziuni, domenii mai mici din care se compune (voievodatele). Din voievodatul lui Ștefan Moga sunt amintite 48 de sate între care și Hărțăgani, Trestia și Ormindea. Se pare ca Băița era considerat un mic voievodat, tot sub stăpânirea lui Ștefan Moga din care făceau parte mai multe sate. Acest mic voievodat e socotit între apartenențele celui din Baia de Criș. Tot în acest document este amintit judele Mihai (Michael Cywdelj) din Crăciunești. Atât iobagii cât și jelerii din Șiria trebuiau să plătească anual 4 florini care se numeau ”banii simbriașilor”. E vorba de simbriașii angajati de curte (sigur cei numiți mercenari), necesari în economia domeniului și pe care locuitorii îi plăteau pentru a fi scutiți de anumite munci agricole de arătură și de cărăușii mai ales. Băița aducea venit anual și obisnuit, deci cens, 8 florini . Data atestării satelor componente: Băița la 1364, Căinelul de Sus la 1427, Crăciunești, Hărțăgani, Ormindea, Săliște și Trestia la 1439, Lunca la 1440, Fizeș și Peștera la 1453, Barbura la 1805.
Numeroase vestigii arheologice au fost descoperite pe teritoriul comunei Băița , începând încă din preistorie, ceea ce demonstrează că acest spațiu a oferit condiții deosebit de prielnice prezenței omului încă din zorii civilizației umane. În majoritatea satelor componente ale comunei au fost făcute asemenea descoperiri, de la omul peșterilor până la începuturile evului mediu. Importante vestigii, care aparțin perioadei preistorice, au fost descoperite în hotarul localității. Între materialele arheologice aparținătoare culturii Coțofeni s-au descoperit și materiale ceramice specifice bronzului timpuriu (grupul cultural Șoimuș), remarcându-se un vârf de lance din bronz.
În punctele Măgura și Cornet, din hotarul localității s-au descoperit si importante urme romane. Aici se află un centru minier, de extracție și administrativ (circa 20 de construcții, canale și un bazin de colectare a apei de ploaie). Din aceeași perioadă romană sunt și minele de aur din vatra satului. Barbura – Într-un loc neprecizat din hotarul localității s-a descoperit, în anul 1951, un tezaur monetar format din 83 de piese de epoca romană. Căinelul de Sus – Au fost descoperite mine de aur din epoca romană, aflate în zona Muntilor Metaliferi. Crăciunești – În mai multe peșteri din acest sat au fost descoperite importante materiale arheologice, mărturii ale prezenței omului în aceasta zonă. În Peștera Balogu sau Peștera Szabo Jozsef, cavitate care se află în Munții Metaliferi – carstul din Valea CăianuluI, Măgura Feredeului, au fost descoperite materiale arheologice care aparțin perioadei musteriene. Din punct de vedere cronologic și cultural, ceramica aparține culturii Starcevo – Cris, dar și culturii Coțofeni, bronzului timpuriu și culturii Wietenberg. Într-o altă peșteră – Peștera Șura de Jos – care se află în Munții Metaliferi, carstul Valea Căianului, Măgura Băiței, au fost descoperite materiale din paleolitic, iar ceramica găsită aici aparține mai multor perioade: epoca timpurie a bronzului, culturii Wietenberg și perioadei medievale timpurii (sec. VII-IX ). Materiale ceramice din epoca timpurie a bronzului au fost descoperite și în Peștera Csurok. În masivul calcaros Măgura din satul Crăciunești, în Peștera cu Trei intrări sau Șura de Mijloc, au fost descoperite vestigii arheologice care aparțin culturii Coțofeni, Hallstattului timpuriu și evului mediu timpuriu. Într-o altă peșteră situată în Valea Căianului, Măgura Feredeului-Peștera Groapa Lupului, sau Gura Lupului – s-au descoperit oase de Ursus spelaeus cu urme de prelucrare și trei așchii de cuarțit . Resturi de fauna paleolitică, dar și de materiale ceramice Coțofeni și medievale târzii au fost descoperite în Peștera Zidul de Sus sau Peștera Hunfalvi Janos. Din hotarul localității provine un topor de cupru eneolitic de tip Tîrgu Ocna. Tot din antichitate datează și o verigă de aur cu secțiunea pătrată, descoperită în hotarul localității. Epoca dacică este reprezentată și ea printr-un brăzdar de plug dacic. De asemenea, în hotarul localității s-au descoperit urmele romane ale unei așezări rurale. Din aceeași perioadă romană datează și minele de aur,care au fost exploatate și în epoca medievală. Fizeș – În localitate s-au descoperit unelte din piatră neolitice, iar dintre vestigiile preistorice se remarcă un lanț din aur format din 9 verigi. În hotarul localității s-au descoperit urme romane (exploatare de aur ți locuințele minerilor ). Exploatările de aur au funcționat și în epoca medievalș. Tot din perioada romană este și mina de aur situată între dealurile Cornet și Sfredel, aproape de Băița. Dintr-un loc neprecizat s-au recoltat 11 monede de bronz din sec. IV d. Chr. (Valentinianus I sau II). Hărțăgani – În punctele Măgura Băii și Dealul Cărbunarilor s-au descoperit urme de exploatări aurifere romane, dar și din perioada medievală. Alte urme romane (de aici provine și o moneda de la Antoninus Pius) se afla în jurul galeriei Sf. Andrei, lângă care găsim și un izvor termal. De asemenea, din perioada romană s-a păstrat și o mină de aur. Lunca – În acest sat, cu ocazia construirii unei case s-a descoperit un topor de andezit al culturii Coțofeni. Săliște – Aici s-a exploatat aurul în perioada romană, dar și în cea medievală. În Săliște s-a descoperit un denar roman republican și altul imperial. Trestia – În hotarul localității s-au descoperit urme arheologice din epoca romană. Din epoca romană datează și mina de aur (trei galerii de exploatare), care a fost exploatată și în perioada medievală .
Mineritul a fost o ocupație de bază în zona Zarandului, care s-a transmis din generație în generație, încă din antichitate. În Transilvania, pe lângă aurul scos din subsol, încă de pe vremea dacilor, spălatul aurului din aluviunile râurilor a furnizat însemnate cantități de metal prețios. În evul mediu a continuat atît procesul scoaterii aurului din subsol, dar mai ales cel al spălării nisipului aurifer. Spălarea aurului în ținutul Zarandului, îl preocupa în mod deosebit pe Iancu de Hunedoara . În exploatarea minereurilor de aici existau la sfârșitul sec. XV și începutul celui următor, mijloace tehnice destul de evoluate pentru acea perioadă. Se foloseau, pentru transportul minereului în galerii, vagoneți cu roți de lemn purtați pe șine de asemenea din lemn. Uimește, prin folosirea timpurie, schimbătorul de cale (ac și inimă) atestat pentru prima oară. Modelul acestui vagonet purtat pe șine, descoperit la Brad, a fost expus în Muzeul tehnic al căilor ferate din Berlin, fiind socotit unul din cele mai vechi vehicule purtate pe șine cunoscut până acum. După cucerirea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, mineritul din Transilvania cunoaște o nouă fază de dezvoltare. Atenția Curții de la Viena se va îndrepta în primul rând spre extragerea mercurului și a aurului, deoarece aceste ramuri miniere aduceau venituri însemnate fără să pretindă investiții costisitoare. Curtea vieneză beneficiind de sprijinul medicului Samuel Koleseri a pornit la reorganizarea mineritului. Medicul Samuel Koleseri, care vizitează minele de aur din Transilvania, printre care și cele de la Crișcior, Hărțăgani, Trestia, Băița, Ruda, Țebea și Baia de Criș, relatează că pe ,,lângă râuri există cite un scaun de spălat aurul, adică o tablă prelungă, cu un capăt mai înclinat, care în Transilvania e mai scurtă și mai lată decât în Țara Românească. Aceasta se acopera cu un țol mițos sau de cânepă, peste care se toarnă cu coșurile nisipul aurifer . În ceea ce privește extracția aurului din filoane procesul era același ca și în epoca anterioară. Se observă însă unele îmbunătățiri de ordin tehnic în ceea ce privește prelucrarea minereului aurifer. Același Koleseri prezintă date interesante, arătând că ,,aurul extras din mină se alege de pământ și dacă este sfărâmicios se zdrobeste; cel tare se calcinează sau se arde, apoi se udă cu apă, făcându-l sfărâmicios, zdrobindu-l apoi cu ajutorul râșnițelor uscate. Niște mașini mărunțesc minereul ud cu ajutorul unor săgeți prevăzute cu cap de fier”. Sunt dese cazurile când dotarea unor mine de aur se face cu șteampuri construite în atelierele de fierărie de pe domeniul Hunedoarei. În anul 1694 se consemnau în documente că din ,,puterea măriei sale principelui, pentru nevoile minei Băița, am dat la mina sa – oamenilor lui Ștefan Alexa, judele curții din Geoagiu, cinci șteampuri, două hârlețe late, mari, patru rude de otel, o bandă și un cep de fier pe care le-a făcut domnul jude al curții prin maistrul cohului Plosca, Sîrb Petru, din 3 măji și 15 funți de fier. În anul 1827, minele de aur din Băița au trecut în proprietatea lui Moldovan și Petca, cei care au fondat asociația minieră intitulată ,,Rudolf de Băița”, apoi în proprietatea bavarezului Klein, a unui grup financiar englez și în anul 1889 au fost cumpărate de Prima Societate Anonimă Auriferă Ardeleana.